Dr. Constantinescu Tiberiu-Andrei: 2023
Rezultat: 9.20
Mă numesc Constantinescu Diana Victoria, sunt medic primar stomatolog, absolventă a facultății Carol Davila în anul 1994. Sunt medic specialist din anul 1998 și medic primar din 2003. Cu o experiență de 30 de ani, atât în mediul rural cât și în cel urban am lucrat întotdeauna cu dedicație și cu dorința de a face bine aproapelui. Am la activ mii de lucrări protetice, fixe și mobile și reabilitări complexe de care pacienții clinicii 4Dent sunt mulțumiți.
Sunt Constantinescu Tiberiu Andrei, cel mai tânăr membru al echipei 4Dent. Am absolvit facultatea de Stomatologie din cadrul universității "Titu Maiorescu" din București și ulterior am ales să mă specializez în Implantologie, prin participarea la competența în Implantologie avizată de Ministerul Sănătății. În colaborare cu partenerii clinicii 4Dent, am rezolvat cazuri complexe ce au necesitat adiții de os sau sinus lift-uri. La clinica 4Dent avem la activ peste 500 de implanturi în ultimii 2 ani, cu o rată de succes de aproape 100%. Vă așteptăm pentru a experimenta un tratament fără durere, bazat pe nevoile dumneavoastră!
Clinica 4Dent vă oferă, în cadrul laboratorului de tehnică dentară propriu, prin experiența domnului tehnician Constantinescu Cătălin Dragoș, lucrări protetice fixe și mobile executate în sistem CAD-CAM cu echipamente de ultimă generație precum lucrări metalo-compozit și metalo-ceramice, proteze scheletate cu schelet și croșete metalice. De asemenea, punem la dispoziție proteze totale și parțiale acrilice într-o variantă largă de garnituri de dinți, proteze injectate totale cu o estetică deosebită și o biocompatibilitate ridicată, precum și proteze scheletate cu schelet termoinjectat și croșete fizionomice elastice la culoarea dinților de sprijin.
Dr. Constantinescu Tiberiu-Andrei: 2023
Rezultat: 9.20
Dr. Constantinescu P. Diana-Victoria: 2015
Rezultat: 10
Mulțumesc domnului dr. CONSTANTINESCU pentru minunea făcută cu mine! Am fost la un medic celebru din București care m-a mutilat la propriu, mi-a făcut numai greșeli grave cu toate implanturile de pe arcada superioară, de era gata să mor. Am renunțat apoi, deși dădusem deja o mulțime de bani și am căutat zeci de medici să repare greșelile fatale ale acestui impostor dar nimeni nu s-a băgat, fiind prea grav totul, în afară de dl. dr. Constantinescu, de la acest cabinet, care m-a impresionat prin omenia și competența lui. El a găsit soluții, a improvizat ingenios și m-a salvat de la nenorocire, punându-mi implanturi frumoase în toată gura, nu numai pe arcada superioară ce era compromisă total. Am rămas miscată de modestia lui și de prețurile modice, incredibil de mici, față de alte clinici superficiale în activitate. Recomand călduros acest cabinet! Rămân veșnic recunoscătoare acestui doctor și tuturor din acest cabinet, inclusiv doamnei dr. Constantinescu. Mai rar așa oameni, așa performanțe, așa competență și atâta modestie. Toate cuvintele mele sunt sincere și dezinteresate. Oricând pot dovedi adevărul celor spuse! Felicitări d-lui dr. Constantinescu și întregului colectiv!
Pacient
O experiență profesionistă și plăcută. Medici cu experiență care m-au ajutat să-mi înving frica de stomatolog și m-au făcut să înțeleg rolul prevenției și igienei în menținerea sănătății orale. Recomand cu încredere serviciile oferite!
Pacient